Buni sunt copți, fierți și prăjiți și-s aproape nelipsiți când dorim o garnitură lângă oricare friptură.

Nu sunt carte, dar am foi pregătite pentru voi. Cu linii sau pătrățele-să puteți scrie pe ele.

Ce apare o dată într-un minut, de două ori într-un moment, dar niciodată într-o sută de ani?

Ce literă este udă?

Are foi multe-multe, povești frumoase-n ea. O deschizi, o citești.

Am frunze dar nu sunt copac, am copertă dar nu sunt casă.

Cine vede dar nu are ochi?

De ce cartea de matematică este așa de tristă?

La tablă stă și explică, Note și lecții ne aplică. Ne învață a citi, a scrie, Să fim deștepți pe veșnicie.

Nu-i copac, dar frunze are, Nu-i cămașă, dar e cusută, Nu-i om, dar povestește.

Găină pestriță La popa pe poliță.

Câmpul alb, oile negre, Cin' le vede nu le crede, Cin' le paște le cunoaște.

O cetate luminată, Stă cu poarta descuiată, Dar în ea nu pot păși, Decât cei ce știu citi.

Eu am foi, dar nu-s copac, Gură n-am, dar nici nu tac, Știu să spun povestiri multe Cui ar vrea să mă asculte.

Ieri o aveau numai boierii, De ea săracii n-aveau parte; Azi o are toată lumea, Și la toți lumină-mparte.

Are foi și nu e pom, Te învață ca un om, Și cu cât o îndrăgești, Tot mai mult o folosești.

Cine ne dezvăluie povești Și nu poți să-i mulțumești?

Am litere și povești multe, Pe rafturi mă vezi prin toate colțurile. Cu mine înveți, visezi și zbori, Doar cu ochii, fără fiori.

Stau frumos pe nas, vara sunt folositori, Nu-s pentru citit, ci pentru soare orbitor. Ce sunt?

Deasupra iarba se-ncurcă Și sub ea ouă de curcă!

Sus carton, Jos carton, La mijloc nume de om.

Niște furnicuțe, Pe-o fățare albă, Se grăbesc la treabă.

Am un cârd de oi, De le paști pe toate, Știi multe, de toate.

Cuvinte pun în rânduri lungi, imagini fac din litere. Cartile le-au semnat - scriitorul cel de litere.