De-l dai, nu mai ai, Dar nici mai sărac nu ești.

S-a făcut de când e lumea Și va fi cât va fi lumea.

Merge de la sat la oraș, Și nu face nici un pas.

De s-ar ridica-n picioare, Ar ajunge pân' la soare.

Hai la deal și hai la vale, El îi face omului cale.

Dacă s-ar ridica-n picioare Ar ajunge pân' la soare.

Ce urcă, o ia la stânga, la dreapta, coboară, dar nu se mișcă niciodată?

Ce nu poți urca-n pod?

Dacă iei - crește, Dacă pui - scade.

Ce se face tot mai mare, pe măsură ce iei din ea?

La trup sunt ușor, Fără aripi zbor, Dar eu nu sunt nor.

Ager, sprinten și ușor, Fără aripi pot să zbor.

El te fură, iar tu Nici nu-l vezi, nici nu-l auzi

Zboară fără umbră Și se-ntoarce fără zgomot.

Ce zboară mai iute și mai iute pe lumea-asta?

Cine zboară fără umbră și se întoarce fără zgomot?

Zbor fără aripi, văd fără ochi. Călătoresc prin tot universul, cuceresc lumea, dar nu plec niciodată de-acasă. Ce sunt eu?

Ce este atât de fragilă încât dacă îi spui ceva, o spargi?

Într-o râmătură de oaie Am găsit un corn de porc. Orbul a văzut, Ciungul l-a luat; Cel cu pielea goală În râu l-a băgat.

N-o poți moșteni, Nici la alții dărui.

Am o pasăre, Și colind lumea cu ea.

O ai și n-o poți cântări.

El intră în toate, Și rămâne după moarte.

Ce lucru este în toate Și fără el nu se poate?

Ce este folosit de alții, deși îți aparține?

Unde poți găsi străzi, magazine, orașe, drumuri, dar nu și oameni?

Pe ce pat nu poți să dormi?

De mine toți se feresc, De mă ai mult, te plictisesc, Mă pierzi, mare ți-e mânia, Mă câștigi, mai mare bucuria.

Sunt pe lume fără ființă A unor oameni fără știință, Cine mă are n-a câștigat nimic, Căci cu mine ajunge la cerșit, Orbul mă vede, prostul mă crede, Pe gratis oricând mă obții, Și mulți ca mine încearcă a te orbi.

Ce-i mai dulce și mai dulce, Și nu poate să se-mbuce, Dar din el gustă tot omul, Și argatul ca și domnul.